Pâna prin anii `60, egalitarismul perioadei comuniste a permis ţiganilor reprezentari identitare minimale (muzica in limba rromani, carti etc.), un relativ acces egal la resurse si servicii sociale, fapt care a dus la o imbunatatire semnificativa a statusului lor socio-economic. Mobilitatea sociala a creat premisele constituirii unei elite care, pe de o parte era integrata culturii majoritare, pe de alta parte reprezenta, tacit, modele de referinta pentru etnia de apartenenta. Simultan cu aceasta, in perioada 1950 - 1970, pentru "deviationistii" de la conformismul social impus, au continuat masurile de sedentarizare fortata, interzicere a nomadismului si a practicarii meseriilor itinerante.
In anii `80, programul national al PCR "Integrarea tiganilor", derulat prin Ministerul de Interne, viza doar infractionalitatea acestora si un recensamânt neoficial "preventiv". Dupa aceasta perioada, intr-un cadru general al politicilor fata de minoritati ("indiferent de nationalitate"), minoritatea ţiganilor dispare chiar si ca entitate subinteleasa. Pentru a accede la un status superior, singura cale redevine mobilitatea sociala individuala ("naturalizarea"), prin renuntarea la identitatea etnica, ceea ce a determinat o diminuare a alteritatii si o accentuare a prejudecatilor rasiale. Din punct de vedere cultural si social, ţiganii erau considerati o "subcultura" parazitara, un grup social marginal.
Dupa colapsul economic din anii `80, excluderea ţiganilor de pe piata muncii s-a generalizat. Excluderii si prejudecatilor rasiale ale institutiilor si comunitatilor locale le erau opuse forme de "nesupunere civica" (abandonarea responsabilitatii civice, disociabilitate etc.), fapt care a adâncit ruptura dintre populatia majoritara si ţigani, a dus la proliferarea manifestarilor rasiale.
Prezent pe:
