Chiar daca robia a fost desfiintata, programul reformist al pasoptistilor si al guvernelor care au urmat nu au cuprins si problema emanciparii/integrarii sociale a ţiganilor. Daca, in timp, statusul taranului roman a fost imbunatatit sistematic, acestia nemaifiind doar o "mâna de lucru", pentru ţigani, dupa Dezrobirea juridica din 1856, absenta unei elite si a resurselor care sa impuna reprezentarea intereselor lor au dus la o revenire la situatia anterioara. Pentru a supravietui, cei mai multi ţigani au fost constrânsi sa se separe de majoritate si sa dezvolte o "cultura a saraciei" (in care identitatea etnica era/este o oportunitate pentru exploatarea unor resurse marginale) si o "cultura a rusinii", dominata de existenta unui stigmat individual si colectiv, derapaj existential etc.Marginalizarea si excluderea sociala a ţiganilor au creat, in timp, un important decalaj socio-cultural intre populatia majoritara si comunitatea ţiganilor. Incercari de organizare s-au facut in perioada de dupa Dezrobire, incercându-se structurarea pe bresle, dar industrializarea inceputului de secol XX a facut inutil acest demers. In 1919, doleantele ţiganilor catre statul român erau: "De asemeni, ne rugam ca de aici inainte, in toate actele oficiale românesti sa nu se mai foloseasca pentru noi si urmatorii nostri numirea (porecla) ca batjocura �tigan� ci aceasta, daca nu se sterge cu totul chiar din uzul oficial, sa se circumscrie cu o alta denumire care se va afla de corespunzatoare". Ţiganii mai cereau sa fie improprietariti, drept la educatie si sa fie considerati "egali in drepturi si in datorii cu ceilalti români din România Mare".
In perioada interbelica se constata o oarecare imbunatatire a situatiei ţiganilor, indeosebi intre 1934 si 1939 când, cu concursul si sub patronajul unor institutii si personalitati ale vremii, Societatea Generala a Romilor a editat reviste proprii, carti, a avut 784.793 cotizanti si, in general, a militat pentru drepturile etniei. Societatea se va autodizolva in 1948.
Prezent pe:
