Studiile românesti despre ţigani lipsesc cu desavârsire pâna la 1837, când Universitatea din Berlin ii solicita lui Mihail Kogalniceanu o lucrare in domeniu, care avea sa aiba o stralucita cariera interna desi, in fapt, era doar o compilatie din autori straini. Uneori, lapidar, sursele confirma absenta preocuparii elitei românesti fata de destinul robilor. "De unde si când a venit acest neam in Moldova? Nu stiu nici ei insisi si nici nu se gaseste nimic despre dânsii in cronicile noastre (...). Tiganii sunt imprastiati ici si colo in toata Moldova si nu afli boier care sa nu aiba in stapânirea sa câteva salase de-ale lor", spune Dimitrie Cantemir in "Descrierea Moldovei". Asiduu cercetati in Europa, incepând cu George Borow (1521), despre ţiganii din România exista totusi numeroase surse documentare, dar in consemnari ale calatorilor straini. In schimb, ei sunt atestati, sub aspect juridic si social, doar ca robi domnesti, manastiresti sau boieresti, inca din primele documente ale cancelariilor Tarile Romane (3 octombrie 1385). Timp de câteva secole, ţiganii vor suporta un tratament similar cu institutia sclaviei din Imperiul Bizantin. Istoricul C. Giurescu arata, in studiul sau "Despre rumani", ca intre robie si rumanie sau vecinatate era o mare deosebire: "Ele nu numai ca nu s-au confundat niciodata, dar nici macar nu s-au atins. Erau doua stari cu totul deosebite. Fata de rob, rumanul sau vecinul era socotit ca om liber". Casatoriile mixte erau interzise - "Intre oameni liberi si robi nu se incheie casatorie" (Codul Calimach, Cap.II) -, desi documentele de epoca semnaleaza si astfel de cazuri.
Organizati in salase conduse de juzi tiganesti (jiudeci, cnezi, vatamani), grupati pe tinuturi, coordonati de "bulucbasi", subordonati hatmanului sau vornicului de tigani, dupa legile tarii - "Tiganul este o persoana ce atârna de altul cu averea si familia sa" - Regulamentul Organic, cap. II -, ţiganii erau considerati in sfera bunurilor nemiscatoare, schimbati, vânduti ori daruiti, servind si ca unitate de schimb. Se putea vinde chiar o "jumatate" de rob, adica jumatate din numarul copiilor care i s-ar fi cuvenit unuia dintre soti.
Vânzarea de robi ajunsese sa se faca pe o scara atât de intinsa incât, in prima jumatate a secolului al XIX-lea, robii erau ingrasati, deoarece, fiind vinduti cu cântarul, valoarea lor depindea de greutatea pe care o aveau. Ocaua de carne de rob se vindea cu doi galbeni, roaba (femeia) era platita mai putin cu o treime decât barbatul, iar copiii nevârstnici pe câte jumatate de pret. Chiar si sugarii se vindeau cu cântarul. Cei mai putin pretuiti erau "tiganii batrâni si sterpi". Presiunea abolitionismului occidental si colapsul precipitat al sistemului feudal aveau sa determine si in România moderna abolirea "sclaviei tiganilor": In Moldova, la 1844 - robii domnesti si manastiresti; la 1855 - robii boieresti; in Muntenia, la 1847 - robii domnesti si minastiresti, la 1856 - robii boieresti.
Prezent pe:
